
VIDEO Pompierii români și-au încheiat misiunea în Grecia. 120 de pompieri au intervenit la incendii de vegetaţie în luna august
Misiunea pompierilor români în Grecia se încheie, ultimul schimb pornind, miercuri, spre casă. D

Misiunea pompierilor români în Grecia se încheie, ultimul schimb pornind, miercuri, spre casă. D

Miercuri, ultimul schimb de pompieri români din Grecia se întoarce în țară. De la începutul lunii august, 120 de pompieri în trei schimburi au fost prezenți în contextul incendiilor de vegetație.

Misiunea pompierilor români trimiși în Grecia pentru a sprijini autoritățile elene în lupta cu incendiile de vegetație s-a încheiat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ultimul schimb de pompieri a pornit miercuri spre România, după o misiune desfășurată timp de peste o lună în apropiere de Atena.
Alina Pușcău a ajuns în Grecia alături de mama ei. Stabilită în SUA, unde urmează un tratament contra cancerului, vedeta a vizitat o biserică din Salonic.

Misiunea pompierilor români trimiși în Grecia pentru sezonul incendiilor se încheie. Trei contingente, cu 120 de salvatori, s-au succedat lângă Atena din august, participând la monitorizare, patrulare și intervenții la incendii de vegetație.

Misiunea pompierilor români în Grecia se încheie, ultimul schimb pornind, miercuri, spre casă. Din august, 120 de pompieri s-au aflat, în schimburi, în apropiere de Atena, pentru a interveni la incendii de vegetaţie. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ultimul schimb îşi încheie misiunea, miercuri, şi porneşte spre casă, după ce a dus […] <p>The post Misiunea pompierilor români în Grecia se încheie. Unde a fost nevoie de intervenția lor first appeared on TRUmedia .</p>
Cei 120 de pompieri români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia se întorc în România.

O femeie din Etiopia, fără documente valabile de călătorie, a fost descoperită sub o pătură, pe bancheta din spate a unei mașini oprite la Calafat. Șoferul o preluase din Grecia și intenționa să o transporte până în Germania.

O familie cu doi copii și-a întrerupt vacanța în Grecia și s-a întors acasă cu trei zile mai devreme, după ce hotelul de patru stele rezervat s-a dovedit a fi complet diferit de ceea ce văzuseră în prezentare.

Gigi Becali (68 de ani) nu și-a pierdut complet încrederea în Tavi Popescu (23) și a făcut un pariu neașteptat după ce a acceptat să îl împrumute în Grecia pentru tot restul sezonului 2026-2027. Tavi a părăsit-o deja pe FCSB și i s-a alăturat echipei Levadiakos, care e pregătită de antrenorii Elias Charalambous (45) și […]
Mare atenție dacă ajungeți prin Grecia în perioada următoare, mai ales în Halkidiki. Este panică în zona turistică după ce un animal sălbatic a atacat doi oameni, printre care și un copil de doar 2 ani.
Octavian Popescu, 23 de ani, a fost împrumutat de FCSB la Levadiakos, în Grecia, dar scandalul consumului de gaz ilariant, susținut de Prosport , a lăsat în plan secund această mutare. Ziarul a afirmat că poliția l-a găsit într-o stare euforică, în apartamentul său, înconjurat de baloane cu protoxid de azot. Un incident similar, scrie Gazeta Sporturilor , a avut loc în urmă cu un an, când mijlocașul dâmbovițean a cerut ajutorul colegului Alexandru Pantea și al mamei acestuia, asistent medical.
Grecia este cunoscută pentru monumentele sale antice, dar una dintre cele mai neobișnuite legături cu lumea de acum mii de ani nu este o construcție, ci o limbă care încă poate fi auzită în prezent.În zona...
Octavian Popescu a semnat cu Levadiakos. Fostul jucător de la FCSB este deja regretat în SuperLiga de unul dintre cei mai mari susţinători.

Octavian Popescu (23 de ani) a plecat de la FCSB sub formă de împrumut la Levadiakos, în Grecia, dar lasă în urma lui o situație controversată, după ce ar fi fost găsit într-o stare deplorabilă, ca urmare a consumului de gaz ilariant. Noi detalii ies la iveală acum și completează cadrul celor întâmplate. ...

Fostul fotbalist de la FCSB, împrumutat recent în Grecia, a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Obregia după intervenția polițiștilor. Surse din presa sportivă susțin că mijlocașul ar fi consumat protoxid de azot și a devenit recalcitrant în propria locuință.

Octavian Popescu e istorie la FCSB. Jucătorul de 23 de ani a fost trimis de urgență sub formă de împrumut la Levadiakos, în Grecia. Oficialii roș-albaștrilor au motivat că fotbalistul are nevoie de un restart, însă motivele din spatele deciziei ar fi cu totul altele. Tavi Popescu a dispărut subit de la FCSB cu câteva zile înainte de meciul cu UTA, pierdut cu 1-3. Cei din club au încercat să dea de jucător, însă acesta a fost de negăsit. ...

Alex Bourceanu (41 de ani), fostul căpitan de la FCSB, a oferit o reacție sinceră după plecarea extremei Tavi Popescu (23) din cadrul echipei roș-albastre. Recent, aripa stângă a ajuns în Grecia, la Levadiakos, sub formă de împrumut. Tavi Popescu va evolua sub comanda cuplului de antrenori Elias Charalambous – Mihai Pintilii, iar Alex Bourceanu […]

Un fost înalt responsabil al partidului neonazist grec Zori Aurii, între timp desființat, a fost eliberat marţi din închisoare, prilej cu care şi-a anunţat intenţia de a reveni în politică.

Autorităţile elene oferă 5.000 de euro celor care locuiesc sau lucrează pe insula Kastellorizo, aflată în apropierea coastei Turciei.